Pierdut minte. O declar nula.

Baga-ti mintile in cap!
Bai, ce minte ai tu in capu` ala?
Ai o minte cat o nuca!

Ce inseamna toate astea?
Ca mintea este ceva despre care ar trebui sa stiu unde se afla, sa stiu cat de mare e, sa o pot baga pe ici si pe dincolo, sa ii cunosc dimensiunile, dar mai ales sa o pot identifica si recunoaste ca fiind a mea.
In aceste conditii, ma pot intreba foarte lejer daca mintea mea se afla in capul meu, sau in camera de langa, sau e plecata la magazin sa imi cumpere o bere, sau daca nu cumva monteaza scutul antiracheta.
Suna ciudat, nu-i asa? Adica cum o mai pot eu stapani daca ea e plecata asa de departe?
Mintea nu e nici in capul meu nici in al vecinului, nici nicaieri. Mintea nu e fizica, si nu e localizabila in timp si spatiu. in afara timpului si spatiului.
E abstracta, si nu poate fi invinuita ca umbla pe coclauri.
Daca eu sunt vinovat ca nu o supraveghez, inseamna ca mintea mea nu este totuna cu mine, pentru ca eu sunt aici iar mintea e cine stie unde.
Deci e ceva, diferit de mine, dar la care eu am acces.
Deci, ce sens are sa spui cuiva ca mintea lui nu se afla la el in cap?

Ce mai fac in ultimul timp?

Ascult mult Chris Rea, injur conducerea clubului Rapid pentru preturile exagerate ale bletelor, traiesc bucuria de a ma fi lasat de fumat, reflectez asupra faptului ca sunt sanatos, si astept o comanda de amplificator audio.

Bernard the Bear

Un urs simpatic.

Sursa: youtube.com

Reţetă de supravieţuire

Obţinută pe filiera Energiile necreate-zone dubioase ale ocultismului-Luci.

Reţeta:
Peşte, vin bun, şi Gică Petrescu.

*Dacă apar manifestări neplăcute, dublaţi doza de vin.

Reporteri cretini

Unii reporteri sunt cu adevărat imbecili.
Da, sunt de-a dreptul cretini. Cu siguranţă aţi văzut pe la televizor vreo ştire despre vreo persoana cunoscută ( nu mi se pare ok să spun persoană publică şi am argumente solide pentru asta, dar nu despre asta e vorba în postul ăsta ), sau despre vreun criminal ce tocmai a săvârşit câteva crime abominabile, care, arestaţi fiind, sunt duşi la audieri, sau ies de la audieri.
De cele mai multe ori oamenii sunt trişti, abătuţi, negri de supărare etc pentru că e foarte probabil să intre la bulău câţiva anişori.
În aceste circumstanţe, apare câte un pseudojurnalist obosit care pune întrebările cele mai imbecile pe care l-m auzit în viaţa mea.
Întrebările sunt rostite în fugă de cele mai multe ori, pentru că toată scena se petrece ori pe drumul dubă-tibunal, ori pe cel tribunal-dubă.
Ele sună cam aşa: ”Sunteţi vinovat?” sau ”L-aţi omorât pe X?” sau ”De ce l-aţi omorât pe X?” ”Ce aveţi de declarat?”
Stau şi mă întreb ce se află în mintea acestor oameni, ce anume îi motivează să fie atât de penibili, sau ce cred dumnealor că obţin punând acele întrebări stupide, fără rost, care sunt efectiv în plus.
Oare dânşii nu se gândesc că acuzatului i-ar veni foarte greu să dea un răspuns în cele 20-30 de secunde cât durează să ajungă din dubă în tribunal sau invers? Oare dânşii nu se gândesc că degeaba îl întreabă pe criminal dacă e vinovat, că ăla nu va spune veci că e vinovat? Sau ce se aşteaptă? Să cadă acuzatul în genunchi în faţa camerei şi să spună: da, recunosc, eu l-am înjunghiat şi l-am tranşat si i-am dat foc şi l-am aruncat în canal!!! Sau să vedem bărbaţi de stat cu funcţii importante deţinute în trecut care recunosc că au furat ţara şi îşi cer iertare românilor în faţa camerei?
Oameni buni! Treziţi-vă! Toată zbaterea asta a voatră e în van! Nu va recunoaşte niciunul, şi chiar dacă o va face, asta nu ne va ajuta cu nimic dacă nu recunoaşte în faţa instanţei.
Îmi pare rău. însă trebuie să concluzionez că unii dintre oamenii din mass-media sunt lobotomizaţi, nu au bun simţ, sunt iraţionali şi neprofesionişti.

Prost gust pe canalele de sport

Odată cu apropierea reînceperii campionatului intern de fotbal, am început şi eu să urmăresc mai intens ştirile sportive şi canalele sportive, pentru a mă pune la curent cu ce se mai întâmplă în lumea fotbalului românesc.
Numai că, ceea ce ar trebui în mod normal să fie un buletin de ştiri din sport, şi anume o colecţie de ştiri cu temă sportivă, a devenit un maraton al prostului gust şi al nesimţirii.
Ca să fiu mai explicit, de mai bine de o lună de zile sunt spălat pe creier de către domnii de la GSP TV, dar în special de către cei de la Sport.ro, în legătură cu o creatură diformă, strâmbă, din câte am reuşit să îmi dau seama proastă, botoasă, grasă scundă, şi cu o culoare care trimite către o oarecare etnie mult iubită de populaţia României, (nu promovez discriminarea, dar personal nu sunt fan gipsy-style) pe numele său de scenă Focoasa Iulia, nimeni alta decât prietena fotbalistului Cristi Tănase de la Steaua Bucureşti.
După cum spuneam, sunt spălat pe creier în mod sistematic de către aceşti domni jurnalişti şi mi se spune zilnic, la fiecare buletin de ştiri ce isprăvi a mai făcut Focoasa Iulia, în ce reviste a mai apărut arătându-şi hidoşenie de posterior, ce haine de la bazar mai poartă distinsa noastră damă, ce gânduri complexe, ce trăiri înalte, ce visuri măreţe şi ce dorinţe arzătoare are micul dop negricios şi vulgar.
Lăsând la o parte faptul că e urâtă cu crengi şi că dacă dai o raită pe la Gara de Nord sigur dai peste vreo 2 indivizi care vor să-ţi plaseze o fetiţă de acelaşi gen cu aceleaşi caracteristici generale, mai interesant e modul în care trustul Pro încearcă (şi momentan reuşeşte) să schizofrenizeze o mare parte a publicului canalului Sport.ro.
Mi se spune că creatura e focoasă, că arată bine, că e cineva, că e băgată în seamă de nu ştiu câte reviste, că e dorită de un număr iraţional de bărbaţi (aici au dreptate numai că e invers, e dorită de un număr de bărbaţi iraţionali), că alte prietene sau soţii de fotbalişti o invidiază pentru cât de bine arată, etc.
Am de făcut două obiecţii. Prima ar fi aceea că eu mă uit la un canal de sport pentru că mă aştept ca pe acel canal să se difuzeze sport. Indiferent de numele canalului. Ori distinsa domnişoară nu pare genul care face sport. Şi chiar de ar face, nu sunt curios de ea, eu vreau să urmăresc sport. Cer oare prea mult de la un canal de sport?
A doua chestiune este aceea că trustul de presă încearcă în mod grosolan să îmi deformeze mie convingerile şi principiile pe care le-am adoptat şi le-am respectat până în prezent. Adică dânşii doresc o totală inversiune a valorilor. Vor să accept în viaţa mea de telespectator realităţi pe care nu le doresc. Vor chiar mai mult de atât, vor să îmi şi placă acele realităţi. Vorba lui Ţuţea: ”Comuniştii te puneau să mănânci căcat, după care trebuia să spui că îţi şi place”.
Cam aşa stă treaba cu Sport.ro şi cu Focoasa Iulia. Sport.ro nu mai seamănă de ceva vreme a canal sportiv, ci mai degrabă a canal porno, însă unul de proastă calitate. Probabil că e totuşi mai rentabil din punct de vedere al sănătăţii morale să mă duc să-mi fac abonament la stadion decât să mă intoxic pe Sport.ro. Prefer să merg pe stadion şi să mai aud câte o înjurătură neaoşă, venită de la un om care suferă sincer, şi care e cu inima aproape de echipă decăt să stau pe Sport.ro şi să mă schizofrenizez.

Recomandarea lunii

Tudor Petcu ne prezintă prin primul său volum, Mărtutii despre lagărele morţii, o serie de realităţi dureroase din istoria relativ recentă a poporului român.
Avându-l ca invitat la dialog în cartea sa pe Matei Gall, un evreu născut în România, cu idealuri de stânga, însă un om care acţiona din convingere şi nu din alte interese, autorul reuşeşte un lucru destul de greu de atins. Reuşeşte sa scoată o carte care este atât un document istoric valoros pentru cei interesaţi în mod special de perioadă-cu alte cuvinte o carte tehnică-dar şi o mărturie vie, coerentă şi pătrunzătoare a lui Matei Gall, veteran al închisorilor şi al lagărelor de concentrare şi supravieţuitor aproape miraculos al masacrului de la Râbniţa.
Matei Gall ne povesteşte o istorie care doare, însă o istorie autentică, relatată de la faţa locului, din mijlocul evenimentelor. Tânărul filosof Petcu a adunat sub coperţile acestui volum o mărturie valoroasă, pe care o aduce în faţa tuturor pentru cunoşterea acelor momente despre care în manualele şcolare se vorbeşte fugitiv sau chiar deloc.
Sursa imaginii

Occidentalii traiesc in colibe

În ultima vreme, nu îmi explic de ce, aud tot mai multe păreri venite de la diverse personaje, majoritatea în vârstă, care sună înfricoşător de ”stângist”. Mai excat, este vorba despre regrete, oftaturi, suspine, etc. cu referire la perioada post decembristă.
”Ehee…câte-a făcut Ceauşescu….nu fac ăştia toţi laolaltă.”
Sau
”Păi taică, se mai făceau căile ferate…şoselele…blocurile astea…şi fabricile care le-a făcut Ceauşescu dacă nu era comunismu?”
Sau
”Voi ăştia tineri nu ştiti ce e munca…..că sunteţi moderni…Dacă trăiaţi pe vremea lu Ceauşescu vă puneau la muncă tataie!! Nu exista să nu te bage şi pe tine pe undeva.”
Stau şi mă gândesc, ce au oare oamenii ăştia în cap? Adică, căt de stupid poţi să fii ca să debitezi chestiile astea?
Păi în primul rând, Chestiile despre care vorbesc personajele în cauză nu le-a făcut Ceauşescu.
În al doilea rând, e penibil să regreţi o formă de guvernământ despre care toată lumea ştie că este dezastruoasă în plan economic.
În al treilea, ia să ne gândim un pic….deci dumnealor susţin că fără fostul regim şi fără Ceauşescu este imposibil să poţi, ca naţiune şi ca stat, să dezvolţi o oarecare infrastructură. Asta înseamnă că occidentalii la ora asta merg pe jos de la un oraş la altul, locuiesc in colibe şi hrube fără apă curentă şi curent electric, lucrează pământul cu mainile şi cu unelte fabricate în ateliere meşteşugăreşti deţinute de nobili proprietari de castele, iar timpul lor liber şi-l ocupă cu precădere cautând rădăcini prin pământ. Asta pentru că nu au luat exemplu de la Europa de est, şi anume să instaureze un regim totalitar de stânga.
În ceea ce priveşte relaţia tinerilor cu munca, ţin să menţionez două lucruri.
Mai întâi consider că raportat la acea vreme, un tânăr valoros are mai multe şanse să demonstreze ce poate şi să producă plusvaloare, decât în vremurile alea, măcar pentru faptul că graniţele îi sunt deschise. Apoi, ţin să adaug că opinia conform căreia tinerii din ziua de azi nu muncesc este rău-voitoare. Şi acum şi atunci există şi existau lichele inutile societăţii care reprezintă un balast pentru societate. E deplasat să spui că atunci lumea muncea. Lumea se prefăcea că muncea. Sigur, puteai fi ”băgat” undeva, puteai să ”încapi” undeva, dar nu ştiu în ce măsură era productivă practica asta. Experienţa a demonstrat că nu e practică deloc.
Cu alte cuvinte, trebuie să fii foarte incuiat la minte, să nu ai o minimă cunoaştere a realităţii, să nu fi avut deloc acces la informaţie în ultimii 20 de ani, sau să iţi lipsească unul din lobii creierului ca să ai genul ăsta de discurs.

NU

NU, blogul nu s-a inchis. A fost intr-o revizie o perioada. Activitatea se va relua, oamenii muncii sunt pregatiti sa sparga normele de lucru,si vor depasi planul cincinal. Asadar, liniste, se lucreaza!!

Un motiv sa preferi e-commerce

Sursa: youtube.com